Am auzit de nenumărate ori replica asta prin filme. Deşi pare un fel de truism ieftin 'Nimic nu se termină până nu se termină', de fapt este un fel de elogiu al răbdării şi optimismului. Diferenţa între un optimist şi un pesimist rezidă de fapt în percepţia asupra 'sfârşitului'.
Pesimistul este un alergător de cursa scurtă, se opinteşte să obţină rezultatul imediat, şi dacă un îi iese se zbate între furie şi disperare. După repetate curse scurte eşuate, poate ajunge la concluzia că n-are noroc, că destinul este crud şi viaţa nasoală. Că anumite lucruri bune pur şi simplu lui un i se întâmpla şi nici nu i se vor întâmpla, judecând după experienţa trecută.
În momentele de furie îi priveşte cu invidie pe alţii cărora lucrurile le merg, le reproşează că nu vor să îl ajute, îi face să se simtă vinovăţi pentru bunăstarea lor spirituală.
În momentele de deznădejde încearcă să se smiorcăie ca să provoace milă 'Luaţi-mă şi pe mine', 'Ajutaţi-mă şi pe mine'.
Lăsând deoparte faptul că învinovăţirea sau mila sunt instrumente destul de slabe pentru a convinge, chiar şi în eventualitatea în care funcţionează, ele nu rezolva de fapt problema de fond, şi anume percepţia greşită asupra 'sfârşitului'. Dacă această problemă punctuală s-ar rezolva (repede eventual), atunci aş fi fericit. De fapt, ceea ce lipseşte este antrenamentul în a alerga curse lungi. Unele probleme sunt complicate şi nu se rezolvă repede. Degeaba te sforţezi să termini prima tură, fiindcă pentru a câştiga maratonul e nevoie să înveţi să îţi controlezi atât efortul cât şi oboseala.
E nevoie să nu te învârtoşezi prea tare cerând cu insistenţă (risipind eforturi) şi să accepţi un eventual refuz (oboseală după prima tură).
Fiindcă mă cam plictisesc după-amiezele şi fiindcă prin învinovăţire şi milă un prea conving pe mulţi să mă ia şi pe mine, obişnuiesc să mă las agăţată de ... cum să le spun ... vânzători de opere de caritate. Sunt mai mulţi pe aici prin Spania comparativ cu România, şi, trebuie să recunosc, sunt mai inteligenţi. Vrei să donezi fiindcă te simţi bine să ajuţi un copil maltratat, un refugiat, nu fiindcă te simţi vinovat că tu ai ce mânca şi un te maltratează nimeni sau fiindcă ţi-e milă.
Pe deasupra, dacă după vreo 15 minute de muncă de convingere tot un vrei să îţi dai numarul de cont bancar ca să donezi lunar o sumă, nici măcar un te blesteamă, ci, zâmbitori, îţi spun că nu face nimic. Băiatul de azi mi-a spus că fiecare merge în ritmul lui, că e nevoie de timp pentru a câştiga încredere şi că poate vreau să îi dau adresa de email ca să îmi trimită nişte materiale de convingere.
Apoi mi-a dat numarul lui de tel şi un pliant cu adresa fundaţiei.
Am fost impresionată de această lecţie despre cum se câştigă maratonul. Revelaţiile se ivesc la tot pasul pentru cine este dispus să le primească.
Translation into English
Pesimistul este un alergător de cursa scurtă, se opinteşte să obţină rezultatul imediat, şi dacă un îi iese se zbate între furie şi disperare. După repetate curse scurte eşuate, poate ajunge la concluzia că n-are noroc, că destinul este crud şi viaţa nasoală. Că anumite lucruri bune pur şi simplu lui un i se întâmpla şi nici nu i se vor întâmpla, judecând după experienţa trecută.
În momentele de furie îi priveşte cu invidie pe alţii cărora lucrurile le merg, le reproşează că nu vor să îl ajute, îi face să se simtă vinovăţi pentru bunăstarea lor spirituală.
În momentele de deznădejde încearcă să se smiorcăie ca să provoace milă 'Luaţi-mă şi pe mine', 'Ajutaţi-mă şi pe mine'.
Lăsând deoparte faptul că învinovăţirea sau mila sunt instrumente destul de slabe pentru a convinge, chiar şi în eventualitatea în care funcţionează, ele nu rezolva de fapt problema de fond, şi anume percepţia greşită asupra 'sfârşitului'. Dacă această problemă punctuală s-ar rezolva (repede eventual), atunci aş fi fericit. De fapt, ceea ce lipseşte este antrenamentul în a alerga curse lungi. Unele probleme sunt complicate şi nu se rezolvă repede. Degeaba te sforţezi să termini prima tură, fiindcă pentru a câştiga maratonul e nevoie să înveţi să îţi controlezi atât efortul cât şi oboseala.
E nevoie să nu te învârtoşezi prea tare cerând cu insistenţă (risipind eforturi) şi să accepţi un eventual refuz (oboseală după prima tură).
Fiindcă mă cam plictisesc după-amiezele şi fiindcă prin învinovăţire şi milă un prea conving pe mulţi să mă ia şi pe mine, obişnuiesc să mă las agăţată de ... cum să le spun ... vânzători de opere de caritate. Sunt mai mulţi pe aici prin Spania comparativ cu România, şi, trebuie să recunosc, sunt mai inteligenţi. Vrei să donezi fiindcă te simţi bine să ajuţi un copil maltratat, un refugiat, nu fiindcă te simţi vinovat că tu ai ce mânca şi un te maltratează nimeni sau fiindcă ţi-e milă.
Pe deasupra, dacă după vreo 15 minute de muncă de convingere tot un vrei să îţi dai numarul de cont bancar ca să donezi lunar o sumă, nici măcar un te blesteamă, ci, zâmbitori, îţi spun că nu face nimic. Băiatul de azi mi-a spus că fiecare merge în ritmul lui, că e nevoie de timp pentru a câştiga încredere şi că poate vreau să îi dau adresa de email ca să îmi trimită nişte materiale de convingere.
Apoi mi-a dat numarul lui de tel şi un pliant cu adresa fundaţiei.
Am fost impresionată de această lecţie despre cum se câştigă maratonul. Revelaţiile se ivesc la tot pasul pentru cine este dispus să le primească.
Translation into English
