lunes, 1 de marzo de 2010

Yin şi Yang

Mi-a venit o idee foarte ciudată, cum că pentru a fi creativ, ai nevoie de perioade în care să faci lucruri foarte plicticoase.

Dacă creativitatea este abilitatea de a combina în mod neaşteptat idei, metode, ea se bazează pe însuşirea unor idei şi metode. Se bazează pe faptul că ai acumulat ceva ce urmează să combini. Dacă nu ai acumulat nimic, nu ai cu ce opera.
Şi acumulatul este întodeauna o chestie de rutină, şi, dacă vreţi, plicticoasă.

Sunt într-o perioadă de acumulare, spre exemplu acumulez cunoştiinţe de limba portugheză. N-am nici cea mai vaga idee la ce îmi pot servi, dar continui să acumulez, poate la un moment dat, într-o perioadă de creativitate, o sa le combin cumva neaşteptat.

Adesea oamenii din jurul meu nu îmi înţeleg metaforele. Ar putea fi o chestie culturală, pentru că un prieten îmi comenta că ei nu studiază atâtea poezii în scoală. După ce eşti obisnuit de mic să te izbeşti de a citi o poezie, de la o anumită vârstă, poeziile trec de la incomprensibile la clare şi logice. Poeziile obişnuiau să mă enerveze, pentru că nu le înţelegeam: de ce adică cineva, în loc să spună lucrurile explicit le învăluie în atâtea metafore?
Dar pe măsură ce îmbătranesc îmi plac tot mai mult, pentru că metaforele sunt uneori mai bune ca explicaţiile. Produc mai mult impact. Îmi plac şi blogurile poetice, ca de exemplu acesta: http://mintea-de-ceai.blogspot.com/

Mă duc să mă încarc, cuminte ca o baterie reîncărcabilă, pentru ca apoi să îl ajut pe aparatul foto să facă nişte poze foarte creative.

Traducción al español

jueves, 5 de noviembre de 2009

Aiurea în tramvai

Ne naştem perfect echipaţi pentru a fi fericiţi, dar şi foarte leneşi, aşa că doar răsfoim manualul de utilizare al echipamentului din dotare. De stres că poate nu apucăm să coborâm la staţia care trebuie, uităm manualul pe scaun în tramvai, unde l-am aşezat din cauză că nu aveam pungă în care să îl purtăm, iar în geanta nu încăpea cu foile neîndoite. Şi uite aşa, ne chinuim să ne reamintim ce scria la pagina cutare sau începem să apăsăm pe butoane şi să observam efecte, şi să tragem concluzii pe care le colectăm cu grijă într-un manual de utilizare nou-nouţ pe care-l lăsăm moştenire urmaşilor nostri, în veacul vecilor.

martes, 8 de septiembre de 2009

Nothing Is Over Until Is Over

Am auzit de nenumărate ori replica asta prin filme. Deşi pare un fel de truism ieftin 'Nimic nu se termină până nu se termină', de fapt este un fel de elogiu al răbdării şi optimismului. Diferenţa între un optimist şi un pesimist rezidă de fapt în percepţia asupra 'sfârşitului'.

Pesimistul este un alergător de cursa scurtă, se opinteşte să obţină rezultatul imediat, şi dacă un îi iese se zbate între furie şi disperare. După repetate curse scurte eşuate, poate ajunge la concluzia că n-are noroc, că destinul este crud şi viaţa nasoală. Că anumite lucruri bune pur şi simplu lui un i se întâmpla şi nici nu i se vor întâmpla, judecând după experienţa trecută.

În momentele de furie îi priveşte cu invidie pe alţii cărora lucrurile le merg, le reproşează că nu vor să îl ajute, îi face să se simtă vinovăţi pentru bunăstarea lor spirituală.
În momentele de deznădejde încearcă să se smiorcăie ca să provoace milă 'Luaţi-mă şi pe mine', 'Ajutaţi-mă şi pe mine'.

Lăsând deoparte faptul că învinovăţirea sau mila sunt instrumente destul de slabe pentru a convinge, chiar şi în eventualitatea în care funcţionează, ele nu rezolva de fapt problema de fond, şi anume percepţia greşită asupra 'sfârşitului'. Dacă această problemă punctuală s-ar rezolva (repede eventual), atunci aş fi fericit. De fapt, ceea ce lipseşte este antrenamentul în a alerga curse lungi. Unele probleme sunt complicate şi nu se rezolvă repede. Degeaba te sforţezi să termini prima tură, fiindcă pentru a câştiga maratonul e nevoie să înveţi să îţi controlezi atât efortul cât şi oboseala.

E nevoie să nu te învârtoşezi prea tare cerând cu insistenţă (risipind eforturi) şi să accepţi un eventual refuz (oboseală după prima tură).


Fiindcă mă cam plictisesc după-amiezele şi fiindcă prin învinovăţire şi milă un prea conving pe mulţi să mă ia şi pe mine, obişnuiesc să mă las agăţată de ... cum să le spun ... vânzători de opere de caritate. Sunt mai mulţi pe aici prin Spania comparativ cu România, şi, trebuie să recunosc, sunt mai inteligenţi. Vrei să donezi fiindcă te simţi bine să ajuţi un copil maltratat, un refugiat, nu fiindcă te simţi vinovat că tu ai ce mânca şi un te maltratează nimeni sau fiindcă ţi-e milă.

Pe deasupra, dacă după vreo 15 minute de muncă de convingere tot un vrei să îţi dai numarul de cont bancar ca să donezi lunar o sumă, nici măcar un te blesteamă, ci, zâmbitori, îţi spun că nu face nimic. Băiatul de azi mi-a spus că fiecare merge în ritmul lui, că e nevoie de timp pentru a câştiga încredere şi că poate vreau să îi dau adresa de email ca să îmi trimită nişte materiale de convingere.
Apoi mi-a dat numarul lui de tel şi un pliant cu adresa fundaţiei.

Am fost impresionată de această lecţie despre cum se câştigă maratonul. Revelaţiile se ivesc la tot pasul pentru cine este dispus să le primească.

Translation into English

lunes, 8 de diciembre de 2008

O aromă specific spaniolă

Comenta un fost coleg că lucrul cu care se obişnuieşte cel mai greu în Spania este ora foarte târzie a cinei. Ora 21 ... ora 22 ... ce oră e asta?
Nu m-am putut abţine să nu-i răspund 'Să vezi ce uşor o să – ţi fie să te acomodezi cu a fi concediat fără motiv.' Am fost răutăcioasă – recunosc – dar aveam circumstanţe atenuante: exact în aceeaşi zi fusesem concediată fără motiv. Fără preaviz, fără reproşuri, fără certuri, mai ales ... fără explicaţii. 'Dar, un am nici un drept?' am bâiguit. 'Nu, în afară de a primi despăgubire plata a 45 zile pentru fiecare an lucrat, nu mai ai alt drept. Poţi face plângere în instanţă dar singurul lucru pe care îl vei obţine e că vei primi despăgubirea asta mai târziu. Deci, semnează.'

De departe este cel mai şocant lucru cu care un străin se poate obişnui în această ţară. Se pare că spaniolilor li se pare cel mai normal lucru din lume să fie concediaţi fără motiv. La fel de normal cum li se pare şi un contract pe termen scurt 3 luni, 6 luni, un an. Nici rata şomajului de 12.8% nu pare să îi preocupe prea mult. De fapt, cei care lucrează de un număr de ani într-o companie, ajung să vadă ziua concedierii fără motiv ca pe ziua în care au câştigat lozul cel mare. La mai mult de 5 ani lucraţi primeşti leafa pe aproape un an toată grămadă drept despăgubire. Nu e rău!

Mai nasol este de cei care încearcă să se încorporeze acum în piaţa muncii. Vor găsi contracte temporale şi vor fi cei mai ieftini de concediat, fiindcă vor avea puţină vechime. Apoi vor trebui să aştepte până vor 'prinde' un contract pe perioadă nedeterminată şi să numere lunile necesare pentru a face un credit la bancă. Sau pentru a face vreun copil.

Da, angajatul este o frunză în bătaia vântului. Nu are drepturi şi poate fi oricând dat afară. Și parcă a fi angajat era alegerea în care îţi asumai cele mai puţine riscuri.

Faptul că poţi fi atât de uşor dat afară instaurează un climat de frică la locul de muncă. Dacă pui prea multe întrebări poate eşti acuzat de incompetenţă, dacă ai vreo divergență de opinie poate eşti scandalagiu. Dacă nu ai nici un contact cu şefii sau colegii şi aştepţi pasiv să primeşti de lucru atunci eşti leneş. Dacă reuşeşti să munceşti, dar nu ai o atitudine suficient de umilă faţă de patroni, de exemplu având impertinența să ceri o mărire de salariu, în ciuda faptului că nu mori de foame cu salariul pe care îl ai, iar eşti dat afară. Poţi fi dat afară chiar şi fiindcă se găseşte unul mai disperat dispus să facă treaba ta pentru mai puţini bani.

Distractivă este şi atitudinea şefilor. Ei îşi vor închipui că doar fiindcă îţi plătesc salariul au făcut suficient, dacă îţi mai dau ocazional şi o treabă de făcut, atunci chiar s-au ostenit la maxim. Ȋn schimb vor face economie la conversaţii şi şedinţe. Vor acumula 'dovezi' ca să te poată concedia şi vor face o judecată rapidă şi în lipsa ta – la urma urmelor, ce argumente poţi aduce? De ce, adică, să se obosească ei să le atragă atenţia angajaţilor în cazul în care ceva nu merge cum ar trebui, să le asculte opiniile, să se supună chinului unei conversaţii, când pot evita tot acest efort doar prin a înlocui angajatul problemă?

Ȋn cladirea de alături angajaţii (ăştia mai recenţi, deci mai ieftini) sunt daţi afară cam unul pe săptămână. Ȋn acelaşi timp, alte persoane sunt angajate. Mai trage o dată! Poate de data asta nimereşti angajatul perfect. Este mult mai comod aşa – chiar şi distractiv – emoţii măcar o dată pe săptămână, noi feţe care să mai împrospăteze atmosfera. O colegă a cuiva a fost dată afară fără motiv imediat după ce a anunţat că vrea concediu de maternitate. Un prieten al unui prieten lucra de doi ani într-o companie (făcându-şi treaba, credea el) până când într-o bună zi s-a trezit că altă persoană lucra la calculatorul lui. Da, legea îţi permite să conteşti în instanţă ... decât că este ca şi cum ai fi presupus din oficiu vinovat şi ar fi datoria ta să-ţi dovedeşti nevinovăţia.

Cred sincer că această atitudine faţă de angajaţi – nişte piese de schimb înlocuibile – este tipic spaniolă. Nu spun că patronii trebuie să dea de lucru din caritate şi să păstreze un angajat în ciuda faptului că nu este rentabil – spun doar că pentru ca un angajat să fie eficient are nevoie de colaborarea colegilor şi a şefilor. Se pare că aceasta nu se obţine uşor, într-un climat în care oricine 'zboară' la cea mai mică crâcneală.

Translation into English
Traducción al español

martes, 14 de octubre de 2008

Marile speranțe

Ieri un fost coleg comenta că ar trebui să îi fie rușine că locuiește în Spania de 7 luni și încă nu e în stare să vorbească spaniola. Și de ce s-ar aștepta să poată să vorbească spaniola fără să fi depus vreun efort în acest sens? Doar fiindcă trage cu urechea la conversațiile din autobuz ar trebui ca, în mod miraculos, odată ce a trecut o perioada suficient de mare de timp, să înceapă să vorbească spaniola? O limbă străină se învață greu și se uită ușor, spunea o profesoara. Evident că dacă nu asculți la televizor și dacă nu deschizi o carte de gramatica în ruptul capului, nu vei învăța o limbă străină. Cel mult vei putea recunoaște anumite cuvinte. Cel mult vei putea vorbi niste fraze simple. Cumva a fost mai usor să înveți limba maternă? Un copil preșcolar, chiar dacă poate vorbi destul de cursiv, încă are un vocabular limitat și o construcție a frazei simplă. Doar după ce citește cărți, scrie compuneri, studiază gramatica, conversesază suficient de mult, începe să devină un utilizator avansat. De ce te-ai aștepta că e nevoie de un efort mai mic pentru a învăța o limbă străină? Aceste așteptări nejustificate mă lasă perplexă uneori.

Mai există apoi cei care cred că gradul de cunoaștere al unei limbi străine se măsoară în fluență. Am avut o colegă care vorbea foarte repede, însă făcea foarte multe greșeli – dezacorduri, construcții forțate, cuvinte inventate din limba maternă, etc. Cred că dacă ar fi încetinit ritmul și s-ar fi gȃndit mai mult la ce spune, ar fi putut elimina din greșeli și deveni mai acurată.
Cei care cred ca fluența este totul sunt de obicei utilizatori cel mult medii de acea limbă străină. Se vor putea înțelege și depinzȃnd de acuratețe vor tinde catre avansați. Totuși, un utilizator mediu nu va fi capabil să facă diferența între unul mediu și unul avansat. Vorbim amandoi la fel de repede, deci avem acelasi nivel! Decȃt că unii fac mai multe greșeli decȃt alții. Și, chiar nefăcȃnd greșeli, unii nu cunosc expresii sau construcții ale frazei mai complicate. Evident că pot fi înțeleși amandoi, dar atunci cȃnd se va ivi prilejul de a folosi o expresie ... utilizatorul avansat o va folosi, pe cȃnd cel mediu va compune o frază explicativă pe loc. Iar utilizatorul mediu va crede că cel avansat este foarte metaforic și vorbește neclar și chiar își va imagina că el cunoaște mai bine limba respectivă fiindcă vorbește atȃt de clar. Niste exemple în engleză.
'Mulțumesc că ai încredere în mine!' spus ironic, va fi tradus de un utilizator mediu 'Thank you for trusting me' și, poate, prin 'Thanks for the vote of confidence' de către utilizatorul avansat.
'Și eu la fel!' va fi tradus de utilizatorul mediu 'Me too' și, posibil, de cel avansat 'Welcome to the club!'.
'Nici tu un crezi asta' va fi tradus de utilizatorul mediu 'Not even you believe this!' și uneori de cel avansat 'Keep telling that to yourself and you'll start believing it'.

Nu zic că de fiecare data un utilizator avansat va alege expresia metaforică, spun doar că, dacă un utilizator alege mereu fraza explicită e fiindcă nu o cunoaște pe cea complicată. Cum devii un utilizator avansat? Citind și ascultȃnd foarte mult. Este mai greu într-o țară în care toate filmele sunt dublate și contactul cu limba străină este redus la un minimum. Și utilizatorii medii se așteaptă să devină avansați conversȃnd cu alți utilizatori medii cu un grad de fluență cȃt mai mare! Iarăși niște așteptări nejustificate.


Ieri am fost la o masă cu foștii colegi de serviciu. Cu majoritatea abia de schimbasem cateva vorbe, așa ca am stat foarte tăcută și abia dacă am interacționat. De ce m-aș fi așteptat să fiu foarte vorbareață? Relațiile necesită 'muncă' ... este normal să fie așa.

Acum trei luni am fost la o bere cu actualii colegi de serviciu. (Lucrez undeva unde munca este mult proslăvită și a purta o conversație ne-oficiala cu vreun coleg este echivalent cu a fura din banii companiei. Ești plătit să muncesti, nu să pălăvrăgesti! Timpul de lucru, ca și pauza de masă (juma' de oră, nu mai mult!) sunt cronometrate la secundă și înregistrate într-o aplicatie. Cronometrul se pornește cȃnd sosești la serviciu și apeși pe buton, se oprește automat la începutul pauzei de masă, și se repornește cȃnd reapeși pe buton la întoarcerea din pauza de masă. Se oprește automat la scurgerea celor 8 ore reglementare (plus juma' de ora pauza de masă). Dacă vii mai devreme de începutul programului, de obicei găsești poarta încuiată, dacă vrei să stai mai mult, te dau pe ușă afară. Odată le-am propus colegilor de lucru să plecăm în pauza de masă 5 minute mai devreme ca să nu apărem că am muncit mai puțin cu 5 minute în ziua respectivă. Mi-au răspuns 'nu 5 minute întregi, poate un minut'. Abilitatea de a mȃnca în juma' de oră este înălțată la rang de virtute. Și a propune să trișezi începȃnd să mănȃnci chiar cu cinci minute mai devreme dă notă o mare lipsă de moralitate. Nimeni nu începe să mănȃnce mai devreme de ora la care cronometrul se oprește automat! Fantastic! Lipsește doar să se pornească alarma cu cȃteva secunde înainte să trebuiască să apeși pe buton. Și dacă cumva uiți să apeși pe buton, probabil semne cabalistice vor apărea pe contor iar polaritatea magnetică a insulei se va schimba. Nu știm încă dacă așa va fi, fiindcă n-am avut curajul să ne oprim din a apăsa pe buton.)

Ei bine, acum trei luni, cu acești colegi de servici, de asemenea m-am cam plictisit. Am vorbit puțin mai mult, dar parcă eram cam străini unii de alții. De ce ne-am fi așteptat să fim mai puțin străini? De ce, fără prea mult timp de conversație ne-oficiala, ne-am fi așteptat, dintr-o dată, să interacționăm foarte mult și să ne distrăm foarte bine la berea respectivă?

Dezamăgiți în marile noastre asteptări, am decis că personalitațile noastre un se ajustează (logic, nu?) și să rărim și mai mult întȃlnirile astea, că ș-așa nu prea avem ce să ne spunem. Poate scurgȃndu-se mai mult timp se vor acumula suficiente evenimente vrednice de a fi povestite. La fel cum credea acel fost coleg că scurgȃndu-se mai mult timp de stat în Spania, miraculos și fără nici un efort conștient - va începe să vorbească spaniola.

Translation into English
Traducción en español

domingo, 24 de agosto de 2008

Puterea interioară

Adesea mi se pare că alţii au viaţa mult mai uşoară, că anumite lucruri pe care şi le doresc sosesc servite pe tavă şi că, ȋn general, nu par a se strădui prea mult pentru a obţine ceea ce ȋşi doresc şi totuşi au.

Invidia pe puterea exterioară a altora trădeaza de fapt, lipsa propriei puteri interioare. Ce se ȋntamplă cu aceşti oameni cȃnd sunt dezbrăcaţi de puterea lor exterioara? Cȃnd sărăcesc. Cȃnd ȋi părăseşte iubitul/iubita. Cȃnd se mută ȋn altă ţara şi trebuie să ȋşi facă prieteni ȋncepȃnd de la zero. Unii – cei care s-au agăţat de lucrurile exterioare – sunt distruşi. Alţii acţionează pentru a rezolva problema şi chiar şi reusesc. Aceştia ar merita admiraţia noastră.

Există un personaj biblic, Iov, a cărui credinţă şi răbdare au fost puse la ȋncercare: rȃnd pe rȃnd şi-a pierdut bogaţia, familia, sănătatea. Dar el avea ȋncredere ca Dumnezeu are un plan mare cu el. Şi ȋntr-o buna zi toate i-au fost ȋnapoiate drept rasplată pentru credinţa şi răbdarea lui.

Ma ȋntreb dacă asta să fie soluţia pentru a obţine lucrurile pe care ţi le doreşti: bogaţie, prieteni, iubit/ă: din capul patului şi uitȃndu-te la televizor (eventual) să te concentrezi să ai ȋncredere şi să te ȋnarmezi cu multă răbdare pentru că odată şi odată vei fi răsplatit.

Credinţa şi răbdarea contează, dar nu sunt suficiente. Ceea ce face diferenţa ȋntre fericire şi nefericire este curajul de a acţiona.

Iata un link către descărcarea unui pdf interesant.

Translation into English
Traducción en español

viernes, 8 de agosto de 2008

Afiṣarea emoṭiilor

Ne învaṭă o grămadă de lucruri la ṣcoală – istorie, geografie, matematică – totuṣi o materie indispensabilă rămâne opṭională sau facultativă: actoria. Mi se pare că, spre exemplu, a ṣti multă istorie serveṣte mai puṭin în viaṭă comparativ cu a fi bun actor. Se spune că istoria e importantă deoarece ne ajuta sa înṭelegem cine suntem sau ne ajută să prezicem viitorul bazându-ne pe trecut ... mă intreb câṭi pasionaṭi de istorie pot face asta. În afară de a înṣira o poveste ... destul de seacă adesea ... cine s-a bătut cu cine ṣi de ce ṣi la ce data ... nu pot face prea mult majoritatea.

Găsesc istoria plictisitoare ṣi mult mai inutilă comparativ cu actoria. Avem nevoie sa fim actori în fiecare zi, avem nevoie să vrăjim pe alṭii afiṣându-ne sentimentele. Programa scolară manifestă puṭin interes în universul emoṭional al elevului; mă intreb de ce. Elevul este un aspirator de cunoṣtiinṭe pe care le repetă mecanic când este scos la tabla. Elevul aplică reṭete pentru a rezolva problemele din culegerile de matematică. Este puṭin loc pentru creativitate sau pentru manifestarea sentimentelor. Se pare că sentimentele nu interesează pe nimeni.

Mă duc la teatru foarte rar sau aproape deloc. Tocmai de aceea de fiecare dată sunt uimită de cât de exagerat se manifestă actorii: ṭipă unii la altii, îṣi trag palme, îṣi smulg hainele de pe ei, tropăie pe podele, gâfâie la fiecare replică. Mă întreb dacă dramatismul scenariului justifică o asemenea abundenṭă de gesturi si de reacṭii fiziologice.

Cred că ṣtiu de ce sălile de spectacol sunt mereu pline: oamenii au nevoie să se delecteze cu afiṣarea sentimentelor, cu atât mai mult cu cât la scoală, la serviciu ... ele sunt ignorate, dacă nu interzise.

Am început să fiu iritată de mândria ṣi frenezia cu care unii muncesc rezolvând taskuri pe bandă rulantă, incapabili să inventeze un banc sau macar să râdă la unul. Se pare că a investi timp în a rezolva probleme concrete merită osteneala, în vreme ce a-ṭi manifesta emoṭiile sau a provoca emoṭii în alṭii este o chestiune facultativă, apanaj doar al artiṣtilor.

Mă întreb dacă ne putem permite să nu ne pricepem deloc la actorie. Dacă extirparea emoṭiilor din viaṭa noastră chiar nu ne afectează cu nimic.

Je veux voir le monde
Qu'il soit gai ou triste
Qu'il chante o qu'il gronde
Pourvu qu'il existe
Je veux voir des villes
Qu'elles soient blanches ou rouges
Et des yeux qui brillent
Et des gens qui bougent

Vreau să văd lumea
Fie ea veselă sau tristă
Chiar dacă cânta sau muge
Fiindcă este vie
Vreau să văd oraṣe
Fie ele albe sau roṣii
Ṣi ochi care strălucesc
Ṣi oameni care se miṣcă

Translation into English
Traducción en español